România nu duce lipsă de capacități instalate ‘pe hârtie’, însă în practică începe să apară o problemă mult mai gravă: lipsa capacității ferme disponibile exact în orele critice ale iernii, atunci când consumul atinge maximele, producția solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar importurile devin incerte și scumpe, atenționează președintele Asociația Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată marți.
‘Cea mai mare eroare care se face astăzi în dezbaterea energetică din România este confundarea energiei produse pe parcursul unui an cu securitatea reală a sistemului. Pe hârtie, România nu duce lipsă de capacități instalate. În practică, începe să apară o problemă mult mai gravă, lipsa capacității ferme disponibile exact în orele critice ale iernii, atunci când consumul atinge maximele, producția solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar importurile devin incerte și scumpe. (…) România începe să intre într-o situație în care eliminarea unor capacități convenționale este mai rapidă decât introducerea unor înlocuitori capabili să ofere aceeași siguranță operațională. Problema nu este lipsa regenerabilelor. Problema este lipsa capacităților care pot fi chemate să producă atunci când sistemul are nevoie urgentă de ele. Iarna 2026-2027 reprezintă primul test real’, susține Chisăliță.
Specialistul în energie menționează că Studiul de Adecvanță al Transelectrica transmite un mesaj care ar trebui să preocupe atât autoritățile, cât și investitorii: sistemul energetic românesc intră într-o perioadă în care succesul tranziției nu va mai fi determinat de câți MW noi sunt instalați, ci de câți MWh pot produce efectiv atunci când sistemul este sub presiune.
‘Studiul de Adecvanță al Transelectrica indică un deficit major de adecvanță, nu o simplă vulnerabilitate. În scenariul central analizat pentru anul 2027, sistemul energetic național ajunge la un indicator LOLE de 143,55 ore (Loss of Load Expectation – numărul estimat de ore într-un an în care sistemul electric nu poate acoperi integral cererea de energie din resursele disponibile, inclusiv din import) și la o energie nealimentată (ENS) de 36.070 MWh (cantitatea de energie pe care consumatorii ar fi dorit să o consume, dar pe care sistemul nu a putut să o livreze din cauza lipsei de capacitate disponibilă). Combinația celor două arată nu doar că deficitul apare des, ci și că este semnificativ ca volum energetic’, a afirmat șeful AEI.
Conform aceluiași studiu, perioadele critice se concentrează în lunile ianuarie, februarie și decembrie, în special în intervalele de vârf de dimineață și seară, ‘exact orele în care fotovoltaicul produce zero, consumul rezidențial explodează, pompele de căldură și încălzirea electrică cresc cererea, importurile regionale sunt solicitate simultan și orice indisponibilitate tehnică devine critică’.
‘Adevăratul risc nu este blackoutul. Este funcționarea permanentă la limită a SEN. Cea mai mare greșeală ar fi reducerea întregii discuții la întrebarea: ‘Va avea România blackout?’ Probabil că nu (chiar dacă probabilitatea unui blackout crește de la an la an, așa cum evoluează lucrurile în România). Dar aceasta este întrebarea greșită. Întrebarea corectă este: cât va costa evitarea blackoutului?’, potrivit expertului în energie.
În viziunea lui Chisăliță, lignitul rezolvă o parte din problema securității, dar nu și problema costurilor, iar în scenariul respectiv, prețurile rămân ridicate, ceea ce confirmă că lignitul poate funcționa ca plasă de siguranță în iarna 2026/2027, nu ca soluție durabilă pentru următorii ani.
Totodată, gazul natural este pilonul tranziției și cea mai mare vulnerabilitate a acesteia și scenariile în care intră în exploatare noile centrale pe gaz modifică radical imaginea sistemului.
